Vera este o femeie pe care am cunoscut-o astăzi în microbuz, în drum spre casă.
S-a apropiat de mine și m-a întrebat dacă scaunul de lângă mine este liber. I-am spus că da.
Și-a lăsat lucrurile pe scaun și a plecat până afară. O femeie destul de corpolentă ce purta și o șubă mare ce îi dădea și mai mult volum.
S-a întors de afară, a încercat să se facă comodă pe scaunul, vizibil prea mic pentru ea, și a expirat ușurată.
M-a întrebat dacă nu vreau o plăcințică. I-am răspuns că nu vreau, iar ea a insistat privindu-mă cu niște ochi așa blânzi. Aș fi acceptat din politețe, dar chiar nu știam ce să fac cu ea, pentru că nu îmi era nici poftă nici foame.
A început să mănânce și privindu-mă îmi spune: „Am fost la doctor și mi-a spus că nu am cancer”.
Am rămas vreme de câteva secunde blocată, nu știam ce ar fi trebuit să spun în această situație, plus că nu mă așteptam ca eventuala noastră discuție să înceapă cu o astfel de mărturisire.
Dezmeticindu-mă, am felicitat-o fără a o întreba ce s-a întâmplat, nu eram încă sigură că ar fi potrivit să intru în amănunte.
Totuși ea a hotărât să îmi spună povestea ei fără ca eu să o întreb.
Anul trecut s-a lovit la un sân cu o ușă. A mers ulterior la doctor, care i-a confirmat că are un nodul și i-a explicat care va fi procedura de tratare.
Întorcându-se acasă, una din cunoscute a speriat-o foarte rău că dacă are un nodul, este imperativ să își extirpeze sânul, pentru că înlăturarea nodulului nu face altceva decât înmulțirea acestora, fapt ce în final va conduce către cancer.
A speriat-o atât de rău încât Vera nu m-ai avea încredere în ceea ce îi spunea doctorul și cerea să i se extirpeze sânul.
Sânul i-a fost într-un final extirpat, a trecut prin cure grele de tratament, ca abia astăzi să realizeze că era sănătoasă și că ar fi putut să fie astăzi întreagă.
Când era în spital au venit fetele acasă, iar cea mare a dorit să o fotografieze pe mama sa și pe sora cea mică.Invitând-o pe cea din urmă să se așeze pe pat lângă mama ei, la care aceasta a primit ca răspuns: „Eu de așa mamă bolnavă nu am nevoie”.
Anume de aceasta Vera a hotărât să nu îi spună fiicei sale că este sănătoasă.
Am hotărât să îi scriu povestea aici pentru că am văzut în ochii ei și am simțit în vocea ei nevoia de a împărtăși această veste cu toată lumea, doar că nu toți erau dispuși să o asculte.
Nu vreau și nici nu pot să fac o concluzie sau o morală a acestei povești, pentru că ar fi prea multe de spus și nu știu dacă am cuvintele necesare pentru a-mi închega gândurile.
Și apoi, cred că fiecare dintre noi va trage învățături diferite din această poveste.
Vera - din rusă credință.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu